Primăria Municipiului București (PMB) a finalizat cu succes procedura de achiziție lansată luna trecută pentru contractarea unui împrumut bancar de până la 500 milioane lei, bani necesari pentru plata datoriilor municipalității către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală pe care îl controlează, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
Instanța a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, decizia fiind însă cu posibilitate de recurs, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate discuțiilor.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) are pe ordinea de zi a ședinței din 26 februarie trei proiecte de hotărâri care au ca scop salvarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, în condițiile în care a doua zi, pe 27 februarie, există riscul ca instanța de judecată să pronunțe falimentul RADET, iar Primăria București declară în mod oficial că falimentul Regiei de termoficare este "iminent".
În urmă cu un an, CGMB a aprobat asocierea Municipiului București cu orașul Popești Leordeni și comuna Chiajna din județul Ilfov în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București, care are ca scop organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pe raza celor trei localități.